15 ABSOLVENȚI AI ȘCOLII DE LA CÂMPINA, REPARTIZAȚI LA POLIȚIA BUZĂU

0

Din data de 27 decembrie,  15 agenţi de poliţie, care au absolvit cursurile Școlii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, și-au început activitatea la IPJ Buzău. Noua promoţie de poliţişti a fost repartizată la structuri de ordine publică şi rutieră, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, urmând să-şi desfăşoare activitatea pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii şi pentru respectarea ordinii şi liniştii publice. Proaspeţii absolvenţi au fost felicitaţi de conducerea inspectoratului pentru rezultatele obţinute la examenul de absolvire, majoritatea mediilor fiind peste nota 9.00, acestea reprezentând şi criteriul de repartizare. Aceștia vor beneficia de sprijinul colegilor cu experienţă, până la împlinirea perioadei de 6 luni de tutelă şi se vor implica în rezolvarea problemelor comunităţii în mijlocul căreia îşi vor desfăşura activitatea.

foto 1

Share.

About Author

Leave A Reply