12 December 2017

BUZOIANCA ELENA DUMITRU – UNICUL PROFESOR UNIVERSITAR ROMÂN DE LIMBA MAGHIARĂ LA … ROMA

By on January 30, 2014
elena-1-620x330

Conform http://www.emigrantul.it, Elena Dumitru este unica româncă profesor universitar de limba maghiară. Mai mult, la Universitatea La Sapienza din Roma predă această limbă studenților italieni. De loc din Buzău, Elena Dumitru e o fată solară, plină de șarm, cu o voce care te cucerește cu claritatea și siguranța mesajului transmis.

De mică a visat să învețe limbile străine. ”Când eram mică, ascultând pe cineva vorbind în altă limbă mi se părea … uau! E un zeu ăsta! Le-am și învățat cu ușurință însă”. Școala generală o face la Buzău, urmând cursurile de pictură-sculptură ale Liceului de Artă Margareta Sterian. De care nu s-a lipit însă. ”Mi se pare că sunt chiar anti-talent”, ne mărturisește zâmbind. Urmează apoi Liceul B. P. Hașdeu la secția limbi străine, pentru că pasiunea pentru ele o ardea. Ajunge la examenul de facultate la București, cu limbile franceză-germană, unde nu reușește. Dezamăgirea e și mai mare când numele ei este primul sub linie cu nota 8. Pe atunci examenele la faculatate erau adevărate concursuri cu 7-8 pe un loc. Asta se întâmpla în 1997.
Interviul cu Elena e fluid și coerent, așa cum numai o persoană pregătită poate duce. Orice întrebare e de prisos. Povestea vieții ei e una care se desfășoară printre cărți, profesori, colegi, burse …
Provii dintr-o familie cu tradiție în ale școlii?
Nu. Părinții mei au meserii total diferite: mama contabilă (și-a dorit ca eu să fiu măcar o bună matematiciană dar n-a fost să fie), iar tata lucrează la vestita fabrică de sârmă din Buzău. Total autodidactă.
Cum ai reușit ulterior să continui pasiunea?
La înscriere cineva m-a sfătuit să mă înscriu la o limbă ”mai mică” pentru că nu sunt foarte mulți pe loc. Fiind foarte înspăimântată de experiența anterioară am zis ”cred că iau această variantă”. Și din lista de ”limbi mici” să zic așa … în 98 (croată, turcă, bulgară, maghiară etc) care acum nu cred că mai sunt așa de mici acum, am ales la întâmplare: maghiara. Mi se părea că sună exotic… și așa învăț ceva nou.
Nu exista concurența celor din Ardeal?
Era, 2-3 pe loc, dar nu ca la celelalte. Dar nu era concurența de la Cluj, de exemplu.
Nu ți-a fost frică? Ai luat-o ca pe o joacă?
Habar nu aveam. După acea am aflat. A fost o alegere cu mâna pe listă. După asta am luat și am început cu maghiara de la zero. Examenul prin franceză la maghiară dar m-au direcționat spre maghiară. Mișcare pe care am recomandat-o și eu pe mai departe. Mi-am păstrat franceza, germana și maghiara. Trei limbi în facultate.
Destul de greu pentru că la predare … nu au articol, nu au masculin, feminin … o capcană care nu-ți ușurează viața. La primele lecții eram cu toții consternați și credeam că nu o să învățăm niciodată limba asta total diferită. Nu aveai nici un punct de sprijin, de unde să pleci. Eram 10 români aici și 10 maghiari, un grup destul de închegat.
Eram destul de îngrijoraţi pentru viitorul nostru la maghiară dar mie mi-a plăcut fără să înţeleg nimic.
Singurul cuvânt maghiar pe care îl ştiam în maghiară era „Ighe”. Fără să ânţeleg nimic, efectiv m-am îndrăgostit de această limbă şi mă duceam la cursurile care se ţineau în maghiară pentru colegii noştri maghiari. Erau cursuri de literatură, poezie … ascultam şi mi se părea că înţeleg tot dar nu înţelegeam nimic. Mă atrăgea în schimb … am început să învăţ încet-încet, aşa cum învaţă un începător. Am avut norocul să fac parte dintr-un colectiv unde aveam profesori ex-tra-or-di-nari! Eram ca într-o familie în acest grup. Am plecat cu bursă de studii în fiecare an la şcoala de vară din Debreţen unde au un sistem foarte bine pus la punct pentru învăţarea limbii maghiare pentru străini.
Adică ce se făcea acolo în mod special?
În primul rând aveau nişte manuale speciale făcute pentru fiecare moment din viaţa nui om care învaţă limba maghiară. Foarte bine gândite manualele: nici grele nici uşoare, nici condensate nici … extraordinar de bune. Profesorii erau foarte bine pregătiţi într-o şcoală cu o experineţă de peste 50 de ani în predarea limbii acestea străinilor. Faptul că eram permanent în contact cu limba m-a ajutat enorm … Și asta e valabil pentru orice limbă.
Pentru mine a fost o revelaţie pentru că am considerat limba maghiară ca pe un puzle. Şi chiar este un puzle pentru că este o limbă aglutinantă şi pentru a crea o propoziţie, un cuvânt, trebuie să lipeşti părţi. Nu este ca în limba română cu prepoziţii. Tu ca să spui, ca în limba română :”pentru mama mea” mai lipeşti nişte sufixe, ca să zic aşa. Turca este o astfel de limbă. Este efectiv pe sistemul puzle şi am început să prind scheptisul acestui puzle. E ca şi cum ai rezolva o ecuaţie. Eu nu am ştut să rezolv niciodată o ecuaţie dar asta m-a atras.
În 2001-2002 am plecat 6 luni la Budapesta, un semestru, cu bursă. Ceea ce a fost un salt. Este foarte greu să obţii burse, mai ales în acea perioadă se obţineau dificil, trebuia să dovedeşti multe lucruri, trebuia să ai zece pe linie dacă nu mai mult … Trebuia să stai zile întregi la cozi în faţa ministerului … mă rog. Bursa nu era enormă, … veneau mai tîrziu, după luni de zile cu greutăţile specifice. Acum sunt de folclor, în 2014, dar atunci era destul de grav. Pentru că e destul de greu să stai la Budapesta fără bani. Era o bursă bilaterală, româno-maghiară. Ungurii ne dădeau banii lunar dar ai noştri când aveau chef. Ne-au dat până la urmă când ne-am întors acasă.
O perioadă extrem de frumoasă .. eram cu alte colege românce de l amaghiară şi cred că atunci când ai mai multe greutăţi savurezi mai bine ceea ce faci.
 Frumoasă Budapesta?
Foarte frumoasă și mi-a plăcut foarte mult. Un oraş pe care l-am vizitat la pas pentru că, neavând bani, nu ne permiteam să luăm 10 bilete de autobuz. De taxi nici nu mai vorbim. Totul la picvior. La un momentdat am făcu-o şi pe ghidele. La întrebările turiştilor spuneam: vă ducem noi. Aveam şi timp şi chef şi cunoştinţe.
Partea cea mai bună a fost că aici am învăţat maghiară foarte-foarte bine. Aşa am ajuns la un bnivel foarte bun care ulterior mi-a fost recunoscut şi de profesori.
Ţi-a folosit limba maghiară? Îţi foloseşte?
Da! Da! Chiar mi-a folosit. Mulţi au fost sceptici când auzeau … a, maghiara!? Asta prin prisma faptului că e o limbă nealeasă în multe situaţii. Chiar am fost la un moment-dat traducător pentru Ministerul Educaţiei din România în discuţiile tocmai despre bursele care se dau elevilor. A fost foarte amuzant pentru că, după 2004-2005, după terminasrea facultăţii, a burselor cu plăcerile şi neplăcerile lor am ajuns să fiu traducător pentru bursele de care eu am beneficiat. Eram cu toţii dezamăgiţi că se termina această facultatea pentru că eram efectiv ca într-o familie. Eu nu am chiulit nicodată. Trebuia să facem un master după trminarea facultății. Ne plăcea foarte mult să stăm împreună, să învățăm împreună … efectiv mergeam de plăcere la facultate. S-a terminat povestea și ce să facem? Să organizăm masterul. Acesta se organiza din doi în doi ani la facutatea din București cu condiția să se ocupe locurile. Iar noi eram așa disperați să fim împreună și să facem acest master încât am făcut atât de multă publicitate încât toate locurile s-au ocupat. Chiar mai mult decât trebuia: doi pe loc la maghiară. Ceea ce e un record în materie.
Personal am vrut să continui studiile și să aprofundez poezia renascentistă maghiară, cu un autor Bolosi Balint. Mie mi-a plăcut foarte mult literatura, în special literatura veche. Acesta este unul din autorii pe care eu în primii ani îl auzeam dar nu înțelegeam. Ulterior l-am învățat și l-am și tradus.
Ce are în comun cu limbile europene maghiara?
(Oftează) Nimic. Are oarecum ceva în comun cu finlandeza dar oricum nu te ajută. Poate sunt cinci cuvinte care au rezonanță comună cu celelalte limbi. Este o limbă d esine stătătoare.
Ce a urmat?
A urmat doctoratul tot la maghiară … Da, iubirea a rămas permanentă. Doctoratul l-am urmat tot pe filosofia renascentistă a iubirii unde au intrat și alte aspecte … renașterea italiană, Petrarca, Marsilio Ficino. Am terminat și doctoratul la magiară și începusem și negocierile să rămân să predau la catedră. Profesorii mei erau încâtați să aibă pe cineva care învățase de la zero maghiara și să explice altora tainele, dificultățile acestei limbi. Am lucrat ca profesor de germană la o școală generală și la liceul Iulia Hașdeu după care la o școală de limbi străinine pentru străini. Aici predam maghiară, română, franceză și limba română pentru străini. Timp de un an și jumătate. Elevii erau diverși oameni de afaceri care vroiau să învețe: Austria, Canada, Anglia. În anii 202-2004 era perioada în care veneau oameni de afaceri. După doctorat am primit o bursă în Grecia unde făcusem o cerere să fac un alt master în franceză. Pentru că nu continuasem așa bine cu această limbă. Nu aveam mari speranțe dar am primit bursa și m-am bucurat dar relativ, pentru că tocmai ar fi trebuit să încep să predau la catedra de maghiară la facultate. Iar asta era pentru mine cel mai măreț lucru. Era încununarea unei munci începute de la zero. Iar bursa era mai bine remunerată decât salariul de profesor universitar. În 2004 bursa de 500 de euro era enormă pentru mine față de un salariul de 100 €. Am plecat totuși cu mici strângeri de inimă. Din 2004 până în 2007 am făcut o alegere bună: am mai învățat o limbă nouă, neogreaca. Specializarea a fost literatura franceză unde am întâlnit pe Panait Istrati. În ultimul an trebuia să mă decid să scriu lucrarea de master. Un foarte bun profesor mi-a propus tema prieteniei și dezamăgirii dintre Panait Istrati și Nikos Kazanțakis. Era o perioadă de aur a Greciei și a fost f plăcut la Salonic chiar dacă ori de câte ori vorbim de burse sunt probleme, întârzieri cu lunile și chiar cu anul. Asta mi-a adus în coșul cu fructe unul nou: neogreaca. Cam după patru luni am învățat să vorbesc. Asta și datorită profesorilor care au fostfoarte buni. Eu pur și simplu am avut noroc de profesori foarte buni de la clasa I până la momentul actual. Între tip n-am abandonat maghiara megând la Debrețin unde l-am întâlnit pe actualul meu soț care învăța maghiara. Italian, roman care studia maghiara.Așa se explică saltul de la Salonik la Roma… trecând prin Mexic … Unde am avut o altă bursă de o lună .. exotică unde am învățat o limbă a băștinașilor: Purépecha.
În 2008 a urmat ransferul la Roma unde nu a făcut altceva decât să urmeze să studieze.
Ce faci aici?
Aici am vrut să-mi continui studiile … Eu, dacă aș putea, aș studia toată viața. Chiar nu m-aș opri.
Sunt oameni care sunt pasionați de muncă. Îi apreciez și-i admir. Sunt oameni pasionați de călătorii, de statul de geaba … eu sunt pasionată de studiu. Mulți din prieteni mă tachinează pe temă. La Roma mi-am continuat studiul pe Panit Istrati pe care-l descoperisem în Grecia și m-am prezentat în 2009 (dejavorbeam) la concursul de doctorat de la Universitatea La Sapienza și unde am intrat cu un proiect despre imigrația intelectuală având ac centru de studiul cazul Panait Istrati.
Profesor universitar de limba maghiara la Universitatea La Sapienza din Roma, Elena Dumitru se ferește puțin să spună că este. Am cunoscut-o la Academia Română prezentându-și cartea despre Istrati la sfârșitul anului trecut. Înconjuată de cărți și profesori, așa cum îi place cel mai mult să se afle. Un mod de viață pe care foate puțini dintre noi îl împărtășesc.

(Interviu preluat integral din publicația Emigrantul – http://www.emigrantul.it – , la sugestia directorului  Cristi Merchea, căruia îi mulțumim.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current month ye@r day *