Cel mai așteptat film al anului, “Moromeții 2”, va avea o proiecție de gală în prezența echipei la Buzău, pe 8 decembrie

1

 

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va avea o proiecție de gală în prezența echipei la Buzău, pe 8 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 18:00. Biletele sunt disponibile online, pe Eventbook.ro și la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film se apropie de final, după ce a reușit să ajungă până acum în peste 50 de orașe și să aducă mai mult de 25.000 de spectatori la întâlnirea cu Moromeții 2. Avanpremierele și proiecțiile speciale organizate începând cu 29 octombrie au avut un ecou răsunător, majoritatea rulând cu casa închisă, filmul și echipa fiind întâmpinați în cadrul caravanei cu aplauze și entuziasm de fiecare dată.

„Eu nu am mai trăit așa ceva niciodată în viață, sunt greu de descris în cuvinte experiența și  emoțiile trăite la fiecare întâlnire cu publicul și sunt profund recunoscător pentru tot acest val de apreciere și iubire.”, a declarat regizorul Stere Gulea.

Filmul s-a lansat oficial pe 16 noiembrie și a adus după primele trei săptămâni în cinematografele din România aproape 155.000 de spectatori, plasându-se în primele poziții din box office-ul românesc.

Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae (Iosif Paștina). Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina (Dana Dogaru), tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

 Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România.

 

Share.

About Author

1 Comment

Leave A Reply