DOI ANI DE LA MOARTEA ANCĂI BEREVEANU, FATA ACCIDENTATĂ MORTAL DE PRIMARUL DIN CERNĂTEȘTI

0

anca 2anca 3anca 4

Mâine se împlinesc doi ani de la moartea fulgerătoare a tinerei Anca Bereveanu, fata accidentată mortal de primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, în ziua de prăznuire a Sf. Împărați Constantin și mama sa, Elena. Această tragedie a lăsat în sufletul celor care au cunoscut-o un gol imens care nu va mai fi umplut niciodată. Chiar dacă justiția a făcut cât de cât dreptate în acest caz, amintirea victimei din cumplitul accident de la Potoceni va rămâne vie în amintirea părinților, bunicilor, colegilor și prietenilor. Ei sunt de acord cu decizia justiției, dar sunt de părere că judecata cea adevărată se află în mâinile lui Dumnezeu.
Timpul trece, dar durerea niciodată nu se poate șterge din mințile și din inimile noastre, pentru că acest tragic eveniment a sensibilizat întreaga comunitate din Potoceni. S-au derulat în fața noastră doi ani ai durerii de când Anca Bereveanu a plecat în ceruri, dar credem cu tărie că ea este și acum printre noi. Cu sufletele întunecate ne aducem aminte că la comemorarea de un an a prietenei noastre am încercat să punem pe hârtie gândurile noastre pioase, încărcate de o profundă durere, de un întunecat destin care s-a frânt o dată cu ziua de 21.mai.2013, dar dorul de tânăra pierdută în acel tragic accident ne macină și astăzi chipurile și ființele noastre. Mormântul și crucea din acel loc blestemat de soartă ne fac să ne imaginăm cum firavul său trup se zbătea între pământesc și ceresc, între bucuria pământească și extazul ceresc. Fotografiile de pe această cruce ne fac să trăim sentimente de plângere, de jale, de viață pierdută prea devreme însoțite cu o multitudine de lacrimi amare.
Privind atent la destinul Ancăi Bereveanu conștientizăm că viața nu este decât un fir de nisip care se pierde în ireversibilitatea timpului. Toți suntem predestinați morții, toți suntem trecători pe acest pământ și fiecare dintre noi ne scurgem ca un râu de la izvoare până la gura de vărsare. Fiecare dintre noi ne desfășurăm existența între cele două coordonate temporale, viața și moartea. Încă de la naștere ne clădim veșnicia prin Taina Sf. Botez, apoi creștem, ne maturizăm și începem să conștientizăm menirea noastră pe acest pământ, și anume mântuirea. Încă de la cele mai fragede vârste trebuie să-L descoperim pe Dumnezeu urmând calea Bisericii lui Hristos ceea care ne ajută la clădirea noastră morală. În cazul Ancăi Bereveanu Bereveanu moartea a venit mai devreme decât ne-am fi așteptat cu toții, trecând ca un fulger, ca o secetă aducătoare de durere prin inimile noastre. Tânăra care a plecat prea devreme dintre noi a știut să-și clădească veșnicia de mică, fiind cunoscută de comunitatea locală ca o adolescentă cuminte,care ajuta pe oricine, iubitoare, harnică, comunicativă și credincioasă. Era un suflet bun, un om cald, o fată care își vedea viitorul strălucit în față, dar din păcate acest viitor a fost continuat în paradis.
În paradis, Dumnezeu a chemat-o prea devreme într-o zi sfântă, dar presărată ,la finalul ei, cu lacrimi ireversibile. În ziua tragicului accident, vremea era nemaipomenită. Soarele era nelipsit de pe cerul senin de mai iar nimeni nu se gândea că după o zi obişnuită de școală se va întâmpla această nenorocire. Imediat după acest eveniment rutier toată lumea a rămas marcată și speranțe că Anca, va trăi erau presărate pe chipurile și sufletele noastre, dar inima ei firavă a încetat să mai bată. Cele trei zile de priveghi au adus cu ele o natură care s-a dezlănțuit, un cer care a plâns, un Dumnezeu care a trimis ploaie împletită cu vânt, să reliefeze regretul tinerei ucise că a plecat prea timpuriu dintre noi, dar şi durerea cunoscuților. Aceste zile de suferinţă și regret au adus în sufletele părinților, bunicilor, rudelor, colegilor și prietenilor jale și plângere amară. Atmosfera din curtea fetei răposate era foarte apăsătoare constituită din mulţimea elementelor funerare (coroane, lumânări, flori, etc.). Colegii împreună cu profesorii au venit să-i aducă un ultim omagiu celei care a fost Anca Bereveanu, îmbrăcaţi cu tricouri albe inscipţionate cu poza sa alături de următorul mesaj emoționant: ,,Aş vrea să dau timpul înapoi /Doar ca să-ţi spun,/Cât de mulţi sunt cei care te iubesc,/ Cât le lipseşti acum,/Dar nici o lacrimă in plus,/ Nu te poate aduce înapoi.” Totul a culminat cu săvârșirea slujbei Panihidei din casa tinerei ucise.
Plecarea cortegiului funerar din casa Ancăi către biserica din sat a fost una dureroasă pentru mama și bunicii săi care au strigat-o tot timpul „ultimului său drum” din această lume. Înainte să ajungă la cimitir, cortegiul funerar cu sicriul în care unicul copil al familiei parcă zâmbea, îmbrăcată în rochie de mireasă, a străbătut toate uliţele satului, poposind atât la locul accidentului, cât şi la şcoala unde învăţa. A fost o mireasă fără mire care în locul brazilor frumos împodobiţi a avut parte de coroane, în loc de imne de bucurie i s-au cântat cântece funebre. Dar suferinţa continuă şi în momentul când sicriul alb cu trupul neînsufleţit al Ancăi Bereveanu a fost introdus în pridvorul bisericii, această atmosferă fiind descrisă şi în una dintre poeziile făcute de către unul dintre prietenii săi, Bogdan-Gabriel Caloian : „Anca a ajuns ușor / La biserică-n pridvor,/Când mama sa a strigat:/„Anca, de ce ai plecat?” ” ”Tabloul din timpul slujbei înmormântării, era unul de linişte, de meditaţie și nu în ultimul rând de jale, preotul ținând o predică pentru a alina durerea din sufletul familiei îndoliate. Dar veni şi clipa când cei prezenţi trebuiau să-și ia adio, unii au sărutat-o, alții au făcut mici gesturi de la cea care a fost timp de cincisprezece ani fiică, colegă, elevă, nepoată, verișoară, prietenă. Uşor, uşor, slujba a luat sfârșit, iar mulţimea de oameni au însoțit catafalcul cătrelocul de unde Anca ăși va dormi somnul de veci. Coborârea sicriului în mormânt, a fost picătura care a umplut paharul necazului familiei, mama sa simțindu-se prin gesturile sale, sfâșiată de durerea unui destin plecat prea devreme dintre noi.

Această durere se continuă și astăzi în sufletele celor care au cunoscut-o pe tânăra Anca Bereveanu fiind întruchipată în versurile poeziei „DESTIN CURMAT…” scrisă de Bogdan-Gabriel Caloian:
Putem vorbi de îngerași, de copilași care-au plecat, poate prea devreme
În lumea cea fără de dor, de unde nu se vor întoarce fizic !
Cel mult, se vor întoarce-n vise, ce stau ascunse în culise,
TU, ai plecat subit și ne-ai lăsat durerea cea plină de-un foc nestins,
O floare-atunci s-a ofilit și parcă totul s-a curmat…
Și-o lume plină de păcat… a amuțit.
O viață ai avut, răpită de-o mașină,
O maică ai avut, ce plânge și suspină
Un tată cu durere tot merge la mormânt
Și toată lumea cu tine-acum stă-n gând.
O tinerețe frântă și un destin prea crunt
Așa de repede, TU, Anca nostră ai intrat
Spre veșnicie, în mormânt !

Auzi-ne-a noastră strigare

O facem către tine, un îngeraș pierdut,
O stea ce strălucește pe cerul albăstrui
Ce ne veghează-n taină și o simțim aproape,
Ne-mplinești dorințe, ne apără în toate.
Un îngeraș ascuns sub o lumină mare,
Cu haine argintii, dar și strălucitoare
În cimitir odihna-ș face cam sfios
Spre slava lumii dragi și-a Domnului Hristos.
Te rog ceva!
Tu să ne ierți pe noi cei care câteodată
Ți-am greșit cu voie, fără voie,
Noi ne rugăm fierbinte pentru odihna ta,
Să fii tu fericită, lângă îngerași
Pe care tu-i consideri doar niște drăgălași.
Alungă și durerea din suflet părintesc
De la prieteni , rude, din neamul bătrănesc,
Și ne gândim la tine cu lacrimile reci
TU, Anca, nu ne lași la greu, ci ne iubești.
Cu totul c-a trecut doi ani de suferință
Doi ani de pomenire, doi ani de grea voință
Am stat cu gându-n stăruință
Și stăm acum și ne-ntrebăm
De ce Domnul te-a luat,
Acolo, lângă El ?
Să fii mereu cu noi, să ne privești mereu
Din poze și din cer,
Și să ne-ajuți la greu.
O rugăciune mare o facem pentru tine
Ca Domnul să-ți ierte, păcatele puține,
Să te gândești la noi și să te veselești
TU, îngere prea bun, mereu să ne zâmbești.

anca 6

Moartea victimei primarului comunei Cernătești a stârnit în rândul locuitorilor satului Potoceni atât durere, cât și o puternică revoltă. Durerea este normală în acest caz pentru că tânăra Anca era iubită de întreaga comunitate, fiind unicul copil al părinților săi, George și Nicoleta, și nepoata care i-a ajutat întotdeuna pe bunicii materni, nea Gheorghe și tanti Leana. Plecarea ei din această lume a însemnat pentru rudele victimei o lovitură care a fost aplicată pe sufletele și trupurile lor. Nu credem că o durere mai mare ca aceasta există în lume, să-ți pierzi doar într-o clipită unicul tău copil într-un tragic accident. De aici a pornit și revolta comunității din Potoceni datorită faptului că în țara noastră inconștiența se află la orice pas. De aceea pentru prevenirea acestor tipuri de evenimente rutiere ar trebui ca populația să fie atentă când se angajează în traficul rutier, să-și verifice starea de sănătate și de dispoziție, poliția rutieră să monitorizeze constant principalele drumuri naționale și județene, dar și orice instituție publică ar trebui să se mobilizeze și să organizeze simulări de accidente și activități de prevenire a acestora, prin lipirea de postere, prin împărțirea de pliante etc. Sperăm ca accidentul tinerei din localitatea noastră să fi tras un semnal de alarmă autorităților statului pentru a lua atitudine asupra poiliței rutiere prevenind asemenea nenorociri.
De aceea păstrăm în minte amintirile frumoase, ne rugăm pentru odihna sufletului ei, alinăm durerea familiei, împodobim mormântul ei și crucea din acel loc blestemat cu flori și cu lumânări, dar și o rugăm să mijlocească pentru noi în fața tronului Sfintei Treimi. Rugile înălțate către ea sunt pe dată îndeplinite, deoarece Anca este un îngeraș care luminează continuu în ceruri și ne oferă nouă putere să trecem peste toate povârnișurile vieții.

Material realizat de Bogdan-Gabriel Caloian și Ana-Maria Tudorie împreună cu verișoara Ancăi, Andreea Stoian.

Share.

About Author

Leave A Reply