DUPĂ 25 DE ANI…

0

Nu ştiu de ce până azi nu am scris nimic despre decembrie 1989. Ba ştiu. Pentru că nu-mi este clar ce s-a întâmplat. Am înţeles/simţit cauza, am văzut/n-am înţeles mijloacele, constat efectele. 
Al meu decembrie 89. Eram la birou şi, imediat după ce camerele televiziunii publice „s-au urcat în copaci” la CC, a fost un scurt moment de derută. Am zis. Este începutul sfârşitului. Unii m-au contrazis. Un pic mai târziu…În biroul redactorului şef, mi-am adus aminte că am învăţat stenografie şi am transcris una dintre primele declaraţii program. Drepturi, libertăţi, avort… Se scrie cu frenezie. Se instalează, ad-hoc, o nouă conducere. Provizorie. A ieşit primul ziar în libertate. Câţiva colegi au plecat să-l distribuie în oraş. Eu eram cu gândul acasă, la copilul meu foarte mic care era cu mama. Nu aveam telefonul montat şi mi-aş fi dorit ca să nu funcţioneze televizorul. Se anunţa otrăvirea apei, terorişti în acţiune… Printre oameni zâmbind, mi-a trecut, la propriu, în tramvai, un glonţ pe lângă ureche, în dreptul Facultăţii de Agronomie. De la Buzău (Buzăul meu!) se anunţa un incendiu criminal la tribunal. Fratele meu… Fratele meu era bine. Eram cu toţii bine. Comentez cu soţul meu. Va fi bine! A doua zi era zi de leafă. Trăiam din salariu. Nu numai eu. Casieriţa a venit, spre seară, preţ de zeci de metri, târâş, cu banii în geantă. Se trăgea din tufişuri. Cine? Îngrămădiţi (puţini au îndrăznit să plece noaptea acasă) în secretariatul de redacţie, urmăream ştirile. În liniştea nopţii, cineva a aruncat, de la etajul IV, un tablou înrămat al lui Ceauşescu. Ne-a stat inima. Bărbaţii din redacţie erau înarmaţi. Nu toţi ştiau să folosească o armă! Cineva, la televizor, părea convins că sunt 65.000 de victime, ni se vorbea de atrocităţi fără seamă, mame spintecate, cărora le-au fost smulşi copiii, „cusute” cu sârmă ghimpată. Altcineva spunea că sus, la ultimul nivel, au fost prinse persoane în travesti. O echipă a unei televiziuni nordice filma reacţiile noastre la ştirile care veneau în trombă. Zile cu ştiri terifiante. Se aşteaptă filmul execuţiei soţilor Ceauşescu. Gata, s-a dat filmul. Ştirile nu sunt mai senine. Revoluţia televizată continuă. Se instalează noua putere. Democratică. Aflu că am trăit o minciună. Că industria este un morman de fier vechi. Sunt schimbaţi, cel mai adesea violent, conducătorii de întreprinderi. Se instalează revoluţionarii la conducerea comunelor, oraşelor, judeţelor… Câteva zile a fost o atmosferă de senin colectiv. Apoi, s-a privatizat libertatea. Unii au fost mai iuţi de picior şi au privatizat şi bunăstarea. Răbufnesc sentimente ascunse bine de…dictatură, evident! Prietenii devin duşmani. Duşmanii şi mai duşmani. Se nasc prietenii care par spontane…
S-a dat drumul la întrebări. Răspunsurile nu s-au dat până azi. 
Aştept, de 25 de ani, literatura de sertar…

Mioara VERGU-IORDACHE

Director OPINIA NAȚIONALĂ

Share.

About Author

Leave A Reply