FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM BUZZ CEE 2018 ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII

0

 

Câștigătorii celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Film BUZZ CEE au fost desemnați aseară, 7 iulie, în cadrul festivității de închidere. Premiile au fost acordate pentru următoarele categorii de film: documentar scurt, scurtmetraj, scurtmetraj studențesc, film documentar și lungmetraj.

Trofeul Long Buzz, pentru cel mai bun film de lungmetraj a mers la Pădurea (The Forest), în regia lui Roman Zhigalov, film rusesc, a cărui poveste a convins membrii juriului format din: Domnica Cîrciumaru – director de casting, George Kalomenopoulos – producător din Grecia și Daniel Sandu – regizor.

“Dacă extragi povestea din acest film și o așezi în orice alt teritoriu din lume, funcționează la fel de bine. Este vorba de dramele și problemele cu care se confruntă oamenii din zonele rurale, care se ocupă cu exploatarea lemnului, mai mult sau mai puțin legal. Este un film de debut, în care jocul actorilor este credibil”, spune Daniel Sandu, regizorul filmului Un Pas în Urma Serafimilor.

La categoria documentar de lungmetraj, Trofeul Real Buzz a fost câștigat de filmul Voiaj la clasa a 3-a, în regia lui Rodion Ismailov. Documentarul extrage personaje și povești, anecdote și amiciții pe care le organizează într-un portret sincer și uman al Rusiei de azi.

Piciorul (The Leg), în regia lui Anton Sukharev, a luat Trofeul Short Buzz, pentru cel mai bun scurtmetraj, iar filmul Marele Premiu (Superprize), regizat de Konstantin Chelidze, a câștigat premiul la categoria cel mai bun scurtmetraj studențesc.

Diploma Doc Buzz, acordată celui mai bun documentar de scurtmetraj, a mers la Afganistanbul, regizat de  Ulaş Tosun.  “Un documentar care funcționează foarte mult pe ideea de noutate și capacitatea regizorului de a intra într-o lume care este total ascunsă, atât celor din Istanbul, cât și celor din restul lumii. S-a creat o legătură foarte bună între regizor, operatori și personaje, o simbioză, prin care mesajul creat de ei a fost transpus perfect” – Mihai Dragolea, regizor de documentar și câștigătorul trofeului Real Buzz din 2016.

“Le mulțumim oamenilor din Buzău pentru că au venit în număr mare să vizioneze proiecțiile și ne bucurăm că au fost alături de noi și la această ediție BUZZ CEE.  De asemenea, îi mulțumim Primăriei Municipiului Buzău, pentru deschiderea de care a dat dovadă în fiecare an pentru acest festival și le mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri, fără de care evenimentul nostru nu ar putea exista”, a transmis Mihaela Constantinescu, director al BUZZ CEE.

 

 

Share.

About Author

Leave A Reply