GEORGE STANCA ȘI DAN NEGRU VOR PREZENTA FESTIVALUL CONCURS „BENONE SINULESCU” DIN DRĂGAICĂ

0

Aflat la cea de-a doua ediție, Festivalul Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, organizat de Primăria Buzău, se va desfășura pe 16 și 17 iunie, în Târgul Drăgaica. Prezentatorul festivalului, Sorin Ghilea, va întreține atmosfera de sărbătoare pe parcursul celor două zile, iar George Stanca își va face simițită prezența atât ca jurat, cât și ca prezentator al concursului. În calitate de invitat special, cunoscutul moderator tv Dan Negru va prezenta Gala de premiere. La ediția din acest an, pe scenă vor urca unii dintre cei mai iubiți artiști din sfera muzicii populare românești. Paul Surugiu – Fuego, Laura Lavric, Valeria și Traian Ilea, Aneta Stan, Mihai Ciobanu, Nicolae Datcu, Maria Iliuț, Angela Buciu, Radu Ciordaș, Alexandru Pugna, Mariana Anghel, Emilia Dorobanțu, Lazăr Novak, Ionica Stan, Ghiță Brancu, Nicușor Iordan, Iulia Mihai, Nemuritorii, Daniela Breban, Adriana Stuparu, Drăgăicuțele, Anuța Arghiroi, Nicoleta Beca sunt artiștii care vor cuceri audiența cu momente muzicale de neuitat, vor aduce bucurie în rândul spectatorilor și vor crea atmosfera specifică celor mai frumoase petreceri tradiționale românești. În cele două zile de festival, maestrul Benone Sinulescu îi va purta pe spectatori într-o călătorie muzicală de suflet, trecând prin cele mai frumoase cântece din repertoriul întregii sale cariere artistice. Programul artistic al celor două zile de festival va începe la ora 16:00 și le va oferi tuturor celor prezenți oportunitatea să petreacă în compania artiștilor până la ora 22:00. Ca și la ediție precedentă, Concursul de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, al cărui scop este acela de a descoperi noi talente, se va desfășura în data de 16 iunie și va fi găzduit de Sala Consiliului Județean Buzău, între orele 10:00 – 16:00. În cadrul competiției vor evolua interpreți amatori din toată țara, cu vârste de până la 30 de ani. Concursul cuprinde trei secţiuni:

  • solişti vocali Grupa 1 de vârstă (concurenții cu vârste până la 12 ani);
  • solişti vocali Grupa 2 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani);
  • solişti vocali Grupa 3 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani).

Câștigătorii Concursului de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, ediția a II-a, vor fi aleși de membrii juriului, compus din: Benone Sinulescu, Angela Buciu, Traian Ilea, Radu Ciordaș, Alexandru Pugna, George Stanca și Adriana Stuparu. Aceștia vor fi anuntați în cadrul Galei de premiere ce va avea loc duminică, 17 iunie.

 

Share.

About Author

Leave A Reply