ÎNCEPE REABILITAREA CLĂDIRII COLEGIULUI MIHAI EMINESCU. “ACESTE IMAGINI VOR FI ISTORIE!”

0

Clădirea Colegiului Mihai Eminescu va fi reabilitată în întregime, valoarea proiectului fiind de 6 milioane de euro, bani proveniți din fonduri guvernamentale. Lucrările vor demara cât de curând, autoritățile obținând avizele și aprobările necesare unei clădiri-monument istoric ce datează de un secol. Lucrările se vor încheia în 20 de luni, astfel că elevii și profesorii se vor reîntoarce în clădire abia în 2020. La acest moment, cursurile se țin  în clădirea Liceului Tehnologic „Costin Neniţescu”. Absolvent al Colegiului Mihai Eminescu, liderul PSD Buzău a postat pe pagina sa de Facebook mesajul că era timpul ca acestei clădiri monumentale să îi fie redată noblețea.

Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Buzău va fi reabilitat în întregime!
Aceste imagini vor fi istorie, iar această bijuterie arhitecturală va prinde din nou culoare și viață. Este prima oară în cei 100 de ani de existență când se face un proiect prin care această clădire monument istoric să fie complet consolidată și modernizată. 
Am obținut toate autorizațiile, astfel încât constructorul se poate apuca de treabă. Lucrările vor fi finalizate în 2020 și costă aproape 6 milioane de euro, bani pe care îi primim de la Guvern prin programul PNDL 2. 
Era timpul să redăm noblețea acestei clădiri monumentale cu care ne mândrim atât de mult! 
Și da, este și un proiect de suflet pentru că aici am învățat și eu, dar și Andi Cristea – buzoianul nostru pe care vrem să îl trimitem să ne reprezinte în Parlamentul European. (Deputat Marcel Ciolacu)

 

Share.

About Author

Leave A Reply