UPDATE – VERDICT FINAL ÎN DOSARUL DE CORUPȚIE AL SENATORULUI VICTOR MOCANU. PRONUNȚAREA A FOST AMÂNATĂ PE 14 IULIE

0

UPDATE – Magistrații de la Înalta Curte au amânat pronunțarea sentinței pentru data de 14 iulie.

Luni, 27 iunie, este programat un nou termen în Dosarul Maternitatea, în care senatorul PSD de Buzău Victor Mocanu, fost președinte al Consiliului Județean, este judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată și în formă continuată (17 acte materiale). Paguba stabilită de procurori se ridică la  565.445,05 lei și reprezintă valoarea plăților efectuate în baza contractelor cumpărare directă, fără ca bunurile să fie livrate. Procesul a început în urmă cu mai bine de doi ani. Pe parcursul termenelor de judecată, Mocanu a contestat trimiterea sa în judecată de către DNA, iar apoi a cerut noi probe, inclusiv administrarea probei testimoniale constând în ascultarea martorilor Nicolescu Dorel (manager general al Spitalului Județean Buzău la acea dată) şi Vasilescu Victor (patronul SC INTEGRAL SA, firma care a realizat lucrările la noua Maternitate). Luni, magistrații vor decide dacă dau verdictul final în această cauză sau îl amână până la toamnă, după vacanța judecătorească.

Share.

About Author

Leave A Reply