MEDICUL BUZOIAN VIOREL VRĂCIOIU, PUS SUB CONTROL JUDICIAR DE DNA PENTRU LUARE DE MITĂ. PENTRU DOAR 200 DE LEI, NU MERGEA ÎN SALA DE OPERAȚII

0

 

Buzoianul Radu Viorel Vrăcioiu, medic primar ORL la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” din Bucureşti și cadru militar activ cu gradul de colonel, a fost pus sub control judiciar de DNA pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 29 noiembrie, într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Conform procurorilor anticorupție, ” în data de 29 noiembrie 2018, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel, în calitatea menționată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra unei paciente (soția martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operației, medicul i-a reproșat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenționa să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operații.” 

Medicul militar Radu Viorel Vrăcioiu este originar din Buzău, are 52 de ani și a absolvit Liceul B. P. Hasdeu.

 

 

Share.

About Author

Leave A Reply