OPT ZILE DE TEATRU LA BUZĂU

0

În perioada 19 – 26 mai, Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Consiliului Județean, organizează cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Teatru de la Buzău, intitulat, începând de anul trecut, BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL. Cea mai amplă manifestare cu specific teatral a orașului împlinește anul acesta 15 ani de existență, de-a lungul cărora și-a bucurat spectatorii cu unele dintre cele mai aplaudate producții ale teatrelor din țară. Datorită faptului că publicul buzoian a dovedit din plin că este îndrăgostit de teatru, începând de anul trecut, organizatorii au decis că este timpul ca festivalul să reflecte această certitudine. În spiritul ediției precedente, Festivalul BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL se află și anul acesta sub ascendentul iubirii, cu întreaga sa constelație de posibile definiții și nuanțe. Iubirea este punctul nodal al poveștilor pe care spectatorii buzoieni vor avea ocazia să le urmărească pe scenă, timp de opt zile, în cadrul ediției cu numărul 15 a Festivalului.
Festivalul debutează oficial sâmbătă, 19 mai, pe scena Sălii Mari a Teatrului „George Ciprian”, cu spectacolul Capcană pentru un bărbat căsătorit (Teatrul Elisabeta din București), regia Șerban Puiu, care cucerește prin amestecul savuros de comic și mister. Pe aceeași scenă publicul buzoian va putea viziona în fiecare seară spectacolele din Secțiunea Oficială a Festivalului, producții teatrale de mare succes din repertoriul teatrelor din București, Brăila, Craiova, Ploiești și Piatra Neamț, semnate de unii dintre cei mai apreciați regizori și directori de scenă ai momentului: Dinu Cernescu, Victor Ioan Frunză, Răzvan Mazilu, Erwin Șimșensohn, Cristian Pepino ș.a. Spectatorii buzoieni vor avea astfel ocazia de a se întâlni cu artiști precum: Virgil Ogășanu, Constantin Cicort, Adrian Titieni, Marius Manole, Medeea Marinescu, Ada Milea, Mirela Oprișor, Lucian Ghimiși.
Organizatorii le-au pregătit și celor mici câteva surprize pentru diminețile de weekend: Vrăjitorul din Oz (regia și adaptarea Phil Willmott, Teatrul Ion Creangă, București), Cui i-e frică de Bau-Bau? (regia Ivica 格mić, Teatrul de Animație Țăndărică din București) și Visătorul (un spectacol de Ada Milea, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț) sunt povești de care copiii și adulții se vor putea bucura la unison.
Totodată, în perioada 21 – 25 mai, de la ora 21:30, Cafeneaua Artiștilor va fi locul de întâlnire cu noua generație de artiști, prin spectacolele realizate de studenți ai școlilor de teatru din țară.
În buna tradiție a festivalului, din program face parte și evenimente conexe. Înainte de începerea spectacolelor, foaierul Teatrului „George Ciprian” va găzdui lansarea unor volume de referință pentru teatrul românesc, iar pe pietonala Nicolae Bălcescu, simpaticele Magic Marionettes venite tocmai din Republica Moldova îi vor întâmpina pe trecători cu spectacole în aer liber pline de culoare, zilnic, începând cu orele 17:00.

Share.

About Author

Leave A Reply