Peste 70 de sportivi cu dizabilităţi intelectuale participă la Campionatul Național de Gimnastică Artistică Special Olympics de la Buzău

0

 

Fundația Special Olympics din România a dat startul Campionatului Național de Gimnastică Artistică, miercuri, 28 noiembrie, la sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Buzău. Competiția este dedicată copiilor și tinerilor cu dizabilități intelectuale, eligibile pentru competiții Special Olympics (IQ<70). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Buzău și se desfășoară cu sprijinul financiar al magazinelor PROFI.

La Campionatul Național de Gimnastică Artistică participă sportivi Special Olympics din șapte școli speciale și asociații din județele Buzau, Neamt, București si Ilfov. Concursul găzduiește peste 70 de sportivi, fete și băieți, cu vârste de peste 8 ani, care vor concura la probe de gimnastică artistică pe aparate. Probele de concurs, feminin: sol, sărituri, paralele inegale și bârnă. Probele de concurs, masculin: sol, sărituri, cal cu mânere, bare paralele, inele și bară.

Comitetul tehnic de organizare este condus de prof. univ. dr. Gabriel Popescu de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București.

Șase dintre sportivii prezenți la acest eveniment vor participa anul viitor la Jocurile Mondiale Special Olympics Abu Dhabi 2019.

La Campionatul Național de Gimnastică Artistică de la Buzău vom vedea sportivi cu dizabilități intelectuale care concurează la probe pe aparate. După ani de muncă și de antrenament avem sportivi care pot executa probe la toate cele șase aparate, demonstrând încă odată că, prin antrenamente repetate, multă muncă și susținerea celor din jur se pot atinge performanțe remarcabile!” – a declarat Viorel Mocanu, director sportiv Special Olympics.

 

Share.

About Author

Leave A Reply