REFUZATĂ DE CLINICILE UNIVERSITARE, O TÂNĂRĂ A FOST OPERATĂ CU SUCCES DE TREI MEDICI TINERI DE LA BUZĂU

0

Premieră la Spitalul Județean Buzău. O tânără de 17 ani din Prahova, născută cu o malformație la nas, a fost operată de trei medici tineri, care i-au reconstruit piramida nazală, și astfel adolescenta se poate bucura acum de o înfățișare nouă. Cazul, interesant, dar cu multe riscuri, a ajuns mai întâi în atenția chirurgului plastician Alexandru Varga, care a fost întrebat de un coleg de la Spitalul Universitar din București dacă vrea să vadă pacienta și dacă poate să facă ceva. “Era cu acel dacă. Văzând cazul, a trebuit să apelez la un ORL-ist. L-am căutat pe domnul doctor Cosmin Ursăchescu. Era o provocare pentru amândoi. Am mers mai departe și inspirația ne-a fost favorabilă, evoluția cazului la fel. Întâmplarea face că ne-a ieșit chiar foarte bine”, susține dr. Alexandru Varga. Operația a fost complexă și greu de monitorizat post-operator, astfel că în echipă a fost cooptat și medicul ATI Florin Năstase (foto). Pe dr. Ursăchescu, propunerea colegului Varga l-a încântat și onorat. Spune că tehnica o mai văzuse în perioada rezidențiatului și a stagiilor de pregătire. Au trebuit să reconstruiască, din nimic, o piramidă nazală. “Este o tehnică foarte grea care necesită abilități deosebite chirurgicale și mai ales o echipă și o colaborare în echipă. Am acceptat cazul destul de greu, după multe săptămâni de analiză. Nu l-am acceptat atât de ușor și la prima strigare. Mult brainstorming, că tot e la modă, am făcut cu colegul meu și după vreo trei săptămâni am ajuns împreună la concluzia că ar fi bine să acceptăm cazul și să ne apucăm de treabă. Vreau să se înțeleagă că lucrurile nu au fost chiar așa de ușor acceptate, ci  lucrurile au fost realizate după o foarte atentă analiză a cazului, gândindu-ne la toate eventualele probleme și situații neprevăzute ce pot să apară în cursul operației. A fost o poveste frumoasă și ne bucurăm că a ieșit bine. A fost o provocare chirurgicală pentru noi. A fost o muncă de echipă și ne bucurăm că s-a putut face cu tehnica pe care o pune la dispoziție Spitalul Județean”, a declarat medicul ORL Cosmin Ursăchescu.

Share.

About Author

Leave A Reply