20 November 2017

S-A STINS DIN VIAȚĂ AVOCATUL NICULAI GOGU, UN EMINENT JURIST

By on June 22, 2015
avocat gogu

Azi-noapte, s-a stins din viață avocatul Niculai Gogu, unul dintre maeștrii barei de la Buzău. După ce ani de zile a fost procuror, conducând pe rând Parchetele buzoiene, Niculai Gogu a ales în 1997 să renunțe la cariera de magistrat în favoarea celei de avocat. Colegii săi spun despre el că a fost un eminent jurist și transmit condoleanțe familiei îndurerate.

Avocaţii din cadrul Baroului Buzău sunt alături de familia îndurerată de trecerea în nefiinţă a d-lui avocat GOGU NICULAI. A plecat dintre noi un om deosebit, care şi-a lăsat amprenta asupra justiţiei buzoiene, un prieten de nădejde şi un coleg de excepţie. Nu-l vom uita niciodată !

Consiliul Baroului Buzău,
Decan, Av. Tudorancea Mihail-Adrian

Niculai Gogu s-a născut la data de 06.03.1951, iar după absolvirea Facultăţii de Drept din Iaşi a devenit avocat, în septembrie 1974, pentru ca în scurt timp să devină procuror, iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, şi, ulterior, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, instituiţie pe care a şi condus-o.  În 1997, a revenit în profesia de avocat, fiind unul dintre cei mai apreciaţi şi străluciţi avocaţi, mai ales în materie penală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current month ye@r day *