18 January 2018

TOȚI CEI CARE AU SCRIS ISTORIE LA GLORIA, PREMIAȚI ÎN ACEASTĂ SEARĂ PE STADIONUL DIN CRÂNG

By on June 15, 2017
VETERANI GLORIA

Deşi anii au trecut, cei care cândva scriau istorie la Gloria Buzău, din păcate echipă dispărută de pe harta fotbalului românesc,vor reveni pe gazon pentru a demonstra că această dragoste nu dispare niciodată. Foştii componenţi ai grupării buzoiene au fost convocaţi de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Adrian Petre, pentru un meci de old-boys contra unei selecţionate a judeţului şi care se va disputa, astăzi, începând cu ora 19.00, pe stadionul din Crâng. Partida va preceda finala Cupei Romaniei (faza judeţeană), pentru trofeul pus în joc luptându-se Voinţa Lanurile şi revelaţia, F.C.Buzău. Evenimentul organizat in cele mai mici detalii de către A.J.F. se doreşte a fi o adevărată sărbătoare a fotbalului buzoian şi se mizează pe prezenţa unui număr mare de spectatori, mai ales că aceştia vor avea parte şi de alte surprize, inclusiv o tombolă, după cum declară şeful forului local, Adrian Petre.

ADRIAN PETRE

Referitor la foştii jucători ai Gloriei, pe listă se regasesc Vasile Lazăr, Antonio Stoian (Pufi), Mircea Constantin, Gheorghe Dobre(Moşu’), Valentin Cramer(Bigudiu), Ion Balaur, Dumitru Marcu, Mihai Stoichiţă, Ion Profir, Gabi Marcu, Sandu Ionescu(Ccoşatul), Ilie Stan, Pompilică Stoica,Titi Mureşan,Mitică Ghizdeanu (Pepenoaica), Mugurel Kaizer,Tănase Gheorghe, Costică Stan, George Timiş, Gabriel Ibriş,Vasile Tudose, Dan Paveliuc şi alţii. Meciul de old-boys va fi arbitrat de o brigadă formată din Ion Moise, Gheorghe Mihalache şi Nicolae Gogoaşă, iar observatori au fost delegaţi Cristian Teodorescu, în urmă cu mulţi ani purtător al ecusonului F.I.F.A., şi Vasile Dragomir.

VETERANI GLORIA

În semn de respect şi recunoştinţă pentru tot ce au oferit fotbalului buzoian şi iubitorilor acestuia, cei care au îmbrăcat tricoul Gloriei vor  primi din partea A.J.F. medalii, diplome şi tricouri, oficierea urmând a fi făcută de preşedintele Adrian Petre.

,,Cred că este, într-adevăr, cel mai important eveniment al fotbalului buzoian, Asociaţiei Judeţene şi am pregătit totul cum trebuie, îndreptându-ne atenţia şi către foştii jucători, fie că vorbim de cei ai Gloriei, fie de la echipele din judeţ. Avem în planul nostru o deschidere către toate categoriile, pe cei mici vrem să-i atragem la fotbal inclusiv prin stadionul Gloria unde de curând au şi jucat câteva meciuri în nocturnă, cei aflaţi în activitate prin competiţiile pe care le organizăm, premii şi regulamente. Nu i-am uitat, însă, pe cei care au muncit pentru fotbalul buzoian şi au avut atâtea performanţe, iar datorită lor putem spune că suntem şi noi astăzia aici, în conducere. Este normal să le mulţumim şi vrem să mai organizăm astfel de evenimente, mai ales că publicul aşteaptă cu nerăbdare să-i revadă pe foştii fotbalişti”, a punctat şeful A.J.F.Buzău, Adrian Petre.

Pe lângă oficialităţile locale, în tribună se va afla şi preşedintele Fderaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, precum şi alte persoane din staff.

 Adrian SOARE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current month ye@r day *