17 October 2017

TOTUL DESPRE CRIPTOMONEDE! BANII DIN VIITOR!

By on September 29, 2017
bitcoin-2643159_1280

Cu siguranță ați auzit de banii virtuali sau banii de pe internet, pe care nu-i vezi, dar te ajută să-ți achiziționezi foarte multe lucruri online. În era cardurilor bancare, în curând vom ajunge să nu mai simțim banii cash în mână și nici să nu mai știm mirosul lor. În câteva țări din Europa, deja s-a implementat acest lucru, iar banii cash nu mai sunt primiți nici măcar la magazine. O astfel de practică o au Suedia de exemplu sau Olanda. În Amsterdam, se recomandă plata cu cardul, iar unii cumpăraăori pot să-ți refuze cumpărăturile dacă le intinzi bancnotele în față.

Cum toată lumea se îndreaptă spre cumpărături online, din ce în ce mai mult, nu era greu de bănuit că și banii vor deveni virtuali. Însă, a mai apărut o variantă de a face plăți online, alta decât sumele decontate direct de pe card. Așa au apărut criptomonedele. Ce sunt acestea și cum funcționează?

Conform definiției standard, criptomonedele sau “crytocurrency” în limba engleză sunt tipuri de monede digitale, nebancare, folosite ca mijloc de plată. Așa cum le spune și denumirea, această variantă de plată utilizează criptografia, ceea ce face aproape imposibilă contrafacerea valutei. A nu se confunda monedele digitale cu cele electronice. Moneda electronica este varianta electronică a bancnotelor și monedelor, stocate pe un dispozitic electronic. Cu alte cuvinte, criptomonedele sunt diferite față de banii pe care noi îi avem pe cardul bancar. Exemple de criptomonede folosite în mediul online sunt: Bitcoin, care este cea mai populară, Ethereum, Ripple sau Litecoin.

2

Să le luăm pe rând: Bitcoin-ul, care este de departe cea mai populară, a fost adusă la viață de australianul Craig Wright, care și-a dezvăluit identitatea de abia în 2016. Până atunci, tot ceea ce se știa despre inventatorul Bitcoin este că lucrează sub pseudonimul Satoshi Nakamoto. Prima tranzacție efectuată cu moneda Bitcoin a fost în ianuarie 2009, iar în prezent există peste 15 milioane de monede Bitcoin. Această metodă de plată utlizează tehnologia blockchain, un sistem care permite tranzacții rapide, securizate și descentralizate. Valoarea ei a fluctuat foarte mult de-a lungul timpului, însă anul acesta suma a atins un prag-record. După ce în martie era de 1bitcoin = 2.000 de dolari, în momentul de față sare de peste 3.700 de dolari, fiind lesne de înțeles că acest lucru va crește și mai mult piața monedelor virtuale. Se recomandă însă prudență în investiții, mai ales dacă vă aflați la început. Din toate tranzacțiile efectuate pe mapamond folosind această metodă de plată, Bitcoin reprezintă 47%.

 3

Ethereum funcționează tot pe baza tehnologiei blockchain și este o platformă pentru aplicații descentralizate. A apărut în anul 2014 și a fost inventată de Vitalik Buterin. Moneda rulată de această platformă este Ether-ul, fiind considerată a doua după Bitcoin. Acesta este folosit pe diverse platforme, printre care și Virtue Poker, o cameră de poker ce folosește tehnologia blockchain. Această permite o protecție mai mare a fondurilor împotriva fraudelor și a integrității jocului. Jocurile de cărți au fost atrăgătoare pentru oameni de sute de ani, când se jucau pe bani sau pe diverse trocuri. Fie că vorbim de secolul al XVIII-lea, în care ruleta devenea din ce în ce mai populară în Franța, fie că vorbim de jocul “baccarat”, un joc ce datează din secolul al XV-lea, iată că în ziua de azi, online gaming-ul se desfășoară preponderent în mediul virtual. Banii fizici au dispărut și ei din ecuație, iar acum se folosesc fie bani electronici, fie bani virtuali. Momentan, Virtue Poker folosește moneda Ethereum, însă pe viitor dorește să lanseze propria criptomonedă, denumită Virtue Poker Points (VPP).

5

Ripple este cea de-a treia criptomonedă din lume și încet-încet ajunge Ethereum-ul din urmă. A apărut în 2012 și a înregistrat în acest an o creștere semnificativă de 71%. A fost inventată de Ryan Fugger.

Litecoin funcționează asemănător cu Bitcoin-ul, însă beneficiază de câteva îmbunătățiri. Ca de exemplu, tranzacțiile sunt confirmate mult mai rapid. Plățile sunt realizate pe baza unei semnături digitale și sunt reprezentate prin 33 de caractere. A apărut ceva mia târziu decât Bitcoin-ul, mai exact în 2011, iar valoarea este mult mai mică: de doar 4$ pe 1 Litcoin.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current month ye@r day *